Un gram. Sau o pastila.

Mi-e dor de tine.
Dar imi e mai dor de mine, cea care devin cand sunt cu tine.
Si as vorbi cu tine neincetat si ti-as spune prostii. Apoi am rade la unison cu privirile aruncate departe pe tavan si m-ai saruta incet. Iar sticla de vin s-ar uita la noi un pic, apoi s-ar intoarce cu spatele si ne-ar lasa singuri intre cei patru pereti despre care ti-am povestit de atatea ori.

Iar sufletul meu ar inceta sa mai ceara ajutor si s-ar lasa in voia sortii in bratele tale, iar privirea mea ar inceta sa mai povesteasca lucruri triste necunoscutilor. Ei nu au niciun drept oricum sa isi dea cu parerea, nici despre privirea mea, nici despre mersul meu si nici despre cum imi sta parul azi.

Zbor spre visul meu, constelatia super-taur

E ciudat cum viata ne mai taie din avant cand avem impresia ca putem zbura. E ciudat cum numarul persoanelor care stiu ca vor fi acolo indiferent de cum arat si cum ma simt nu se schimba oricat mi-as dori asta si oricat m-as chinui.
E si mai ciudat ca inca incerc.
E ciudat ca inima mea inca nu a cedat si e ciudat ca lacrimile prind personalitate in timp.

E ciudat cum te dezbraci de sentimente si le asezi in fata ta sa le analizezi, ca un contabil atent la orice virgula. E si mai ciudat ca numai tu vezi sentimentele astea, desi te doare gatul de cat ai tipat incercand sa faci pe cineva atent la ele....Nu s-a intamplat nimic, te-ai impiedicat doar de sentimentele mele, poti sa iti continui drumul fara sa le ridici de jos. Vor fi acolo si maine.

E ciudat ca somnul e doar o stare care trece si nu iti dai seama de ce. E ciudat ca a doua te ridici totusi din pat si zambesti in fata lor.. Diminetile sunt pline de zambete false..zambetele au program corporatist, de la 9 la 16 si uneori sunt nevoite sa stea peste program.

E ciudat ca oamenii insista sa pastreze aparentele si sa spuna ca le pasa.. E si mai ciudat ca unii inca mai cred asta.

Poate sunt ciudata, dar imi place sa generalizez. Dar am invatat ca toti simtim la fel, dar nu in acelasi timp.

Letting the soul speak...

Am zis sa imi mai las si sufletul sa isi spuna cuvantul, caci prea mult am facut abuz de logica si de matematica atunci cand nu isi aveau rostul. Pentru ca nu totul in viata e matematica si pentru ca nu mereu putem sa prognozam evenimentele asa cum ne-a invatat pe noi statistica. Pentru ca oamenii, desi fiinte rationale, sunt mereu impulsivi si mai ales pentru ca sufletul nu prea are ocazia sa se exprime.


"E ciudat cum uneori vedem anumite lucruri si ne aducem aminte niste scene din viata noastra ce pareau uitate sau cel putin incuiate undeva departe in minte. Stiu ca a mai spus-o si Proust inaintea mea, dar mie flash-backurile imi genereaza cea mai puternica stare de introspectie...

E ciudat cum amintirea unei jumatati de scoica daruite intr-o doara pe malul marii imi aduce zambetul pe buze si o stare de neliniste la mine in sufletel. Neliniste buna de data asta. Neliniste care ma lasa totusi sa adorm visand la tine si care ma motiveaza mereu sa fiu mai buna :)

Poate e doar inceputul si e mult de munca si poate ca mi-e frica, dar simt ca daca sunt EU, totul o sa se aseze frumos si o sa imi faca si mie loc sa pasesc spre viitor. Ma scuzi...o sa ne faca noua loc..pentru ca de la un timp gandesc doar la persoana intai plural :P "

Da, sufletul meu vorbeste mai nou la persoana intai plural pentru ca asa vrea el si nu pot sa ii fac nimic.. Asa e el, ciudat. Eu ii spun Dorel de obicei pentru ca e usor nebun si cateodata prostut. De data asta insa e foarte sigur pe el si imi vorbeste asa de sus, e independent si nu mai pot sa il controlez... dar pana acum a luat doar decizii bune si isi permite sa imi rada in nas...mie si logicii mele infailibile.. Dar e dragut asa pentru ca imi vrea binele si am incredere in el, chiar si atunci cand vorbeste la persoana intai plural.

Dor de tine

Simtea cum o parte din ea se desprinde si pleaca usor spre o alta lume, o lume in care ea nu putea ajunge... Era incompleta, la fel ca un puzzle ale carui piese le-ai ratacit sub vreun pat si nu mai intelege nimeni nimic din el, caci povestea nu mai face sens.

O mai intrebau din cand in cand oamenii cum se simte si le raspundea din inertie "bine", dar gandurile ei erau in alte lumi si nimeni nu ii mai intelegea privirea. Incerca sa le explice cumva cat de lungi au devenit zilele pentru ea, dar ei se uitau nedumeriti si isi inclinau capul usor, prefacandu-se ca le pasa si ca o compatimesc.

Asa ca se resemna in amintiri...in amintiri, in promisiuni si in planuri, in cuvinte spuse sau cuvinte ce pareau uitate, in imagini ce ii umblau linistite prin minte, in saruturi sarate de vara ce inca le putea simti pe piele.

Timpul se dilata dar ea inca era infricosator de lucida si se intreba cat de mult inseamna un minut cand iti este dor...

Recovery

Si iar alergi si iti bate inima la unison cu pasii....iar gandurile zboara in toate directiile si nu intelegi incotro pleaca. Si alergi dar nu te mai uiti in urma de frica sa nu te impiedici....si vezi cum alaturi de tine alearga si alti oameni...Oare ei de ce fug?

Si alergi, dar nu stii unde vrei sa ajungi, dar fuga asta in nestire iti da senzatia de libertate, iti da senzatia ca nimeni nu o sa te opreasca din caderea pe orizontala

Si alergi si simti cum cineva te ia de mana si alearga o data cu tine intr-un sincron nebanuit si te simti in siguranta, caci gandurile alearga la unison. Si inchizi ochii si alergi...

Where does the good go?

This one goes to you

Ti-ai luat steaua langa Tine, dar in NOI a ramas mai putina sclipire...

Ii spuneai mereu ca toata lumea simte la fel, dar in momente diferite si ca nimic nu este de netrecut, ca aripile vin incercand... Ai invatat-o sa zambeasca atunci cand ochii ei se faceau de un verde crud si TU stiai ca incepuse un nou razboi cu lumea. I-ai aratat ca frumusetea poate fi gasita si intr-o umbra si ca linistea o poti simti privind cerul... Ca increderea in sine o poti lua din ceilalti..Ca un cantec te poate salva... Ca fardurile nu acopera si urmele din suflet... Ca noptile frumoase vor fi intotdeauna prea scurte si ca oamenii vad in tine doar ceea ce ii lasi.
Acum EA intinde doar mainile neputincios spre Cer si disperarea ii cuprinde trupul. Ii vor ramane scrise in suflet ca un tatuaj de Derek Hess.

Imbracand totul in fum gros si culori cenusii, NOI inca mai speram si gandurile merg grabite spre Rai alaturi de pasii tai.

Le petit prince

Citind niste cuvinte scrise pe un ton solemn si cu niste litere cu onduleuri ciudate si-a adus aminte un cantec pe care il canta mult cand era copil. Si atunci nu insemna nimic, erau doar niste alte cuvinte pe care le rostea mecanic si era apreciata de cei din jur...
Azi isi aducea aminte doar sfarsitul..care culmea...EI ii semana mai mult a inceput : "Pot sa-mi iau locul langa tine pe stea? Da, zise printul, esti prietena mea!":) Oare atunci cand suntem copii facem diferenta dintre sfarsit si inceput?

Privind in trecut zambea increzatoare si optimista, intorcand capul inspre viitor avea in minte doar o imagine cu baloane de sapun care se spargeau cu incetinitorul de-a lungul timpului, iar daca privea in fata haosul se asternea complet peste trupul ei. Asa ca statea in loc si incerca sa prinda timpul, dar timpul, un pudibond convins, nu se lasa deloc prins. Se juca doar cu nervii ei si ii punea la incercare rabdarea in fiecare zi, lasandu-i nopti de nesomn si pachete golite de tigari sa faca ordine in haosul ce se asternea.

Scar(r)ed

Taci..Dar privirile intersectate undeva in aerul care pluteste in mijlocul camerei spun mai multe decat orice cuvant... Incerci sa imi explici ca halucinatiile te-au indemnat sa iti ineci din nou mintile si ca durerile din muschi te sfasiau pe dinauntru, iar degetele oricum tremurau..Privirea mea rece te sperie, caci te gandesti ca de data asta nu o sa ma mai intorc, ca iti voi lua tot ce ai iubit odata, dar nu voi face eu asta...va veni de la sine
Va veni un moment cand va trebui sa dai socoteala pentru tot si poate nu in fata mea sau a persoanelor care ti-au fost alaturi si atunci cand nu meritai...chiar si atunci niciun calmant nu era destul de puternic incat sa ma faca sa adorm.

Nu ai stiut niciodata, dar cosmarurile nu au incetat...imaginile alea vii inca se perinda in voie printr-o minte imbatranita si obosita de copil cu visuri indraznete.. si nu le poti opri..Alergi dupa ele si ai impresia ca le prinzi, dar imediat cum deschizi palma iti zboara din nou...si asta in fiecare noapte. Adormi plangand, intrebandu-te cu ce ai gresit si dorindu-ti sa nu te fi nascut si cand te trezesti iti cercetezi atent mainile, sa vezi daca intr-adevar ranile sunt acolo...si de fiecare data sunt.. Speram in fiecare noapte sa vina cineva sa le stearga si sa ma trezeasca zambind spunandu-mi ca a fost cel mai urat vis pe care l-as putea avea, dar dimineata tu nu mai erai, era doar EA, cu privirea calda, imi mangaia obrajii rosii de furie si imi spunea ca "o sa trecem noi si peste asta".

Acum o sa te vad din nou si ochii ma vor implora sa iti zambesc, dar mainile inca iti vor tremura, contrazicandu-ti privirea... Si nu voi sti cum sa reactionez, nu voi sti daca sticla aia goala de pe masa e de azi...sau de ieri...sau de maine...nu voi sti daca sub zambetul ei nu se ascund alte cicatrici pe care i le-ai facut TU.

Ai promis de multe ori, dar acum nu mai crede nimeni.. Nici eu, nici EA... nu mai avem puterea sa credem intr-o schimbare dupa atatia ani... ai rupt din vraja miracolului cate putin si ne-ai lasat doar pragmatismul, realismul si gustul amar pe care il simti cand te trezesti si iti dai seama ca si ziua asta va fi la fel, ca nimeni nu va veni sa iti spuna : "S-a terminat, in sfarsit...s-a terminat"

Protege moi

Un alt decor, acelasi suflet..de data asta isi spala alt oras de pe fata cu grija in fiecare seara, ca nu cumva praful din inimile lor sa ii murdareasca visele. Se mai trezea in toiul noptii plangand, dar destul de rar, iar lacrimile erau parca mai timide decat la inceput, dar ramaneau totusi acolo... Un glas de nebun ce isi striga soarta se auzea de la alt balcon si desi nu ar fi vrut, ii intelegea perfect tipatul ascutit si dureros. EA, cea independenta, ironica, sarcastica si acida avea nevoie de protectie, de siguranta si mangaieri dulci pe pleoapele abia trezite din somn.

Se gandea daca oamenii chiar merita atata stradanie si isi aprindea tigare de la tigare, incercand sa dea raspunsuri plauzibile intrebarilor ce o imprejmuiau. Daca intr-adevar viata se termina cu zambetul pe buze, de ce ne temem de sfarsit? Daca visele nu pot muri, ce se intampla cu ele? Si mai ales, de ce nu toata lumea il place pe Micul Print?

If you're not scared, then why am I?

"O lupta-i viata, deci te lupta" ...vazuse citatul asta demult, pe niste pereti ingalbeniti si imbatraniti prematur si ecoul acelor cuvinte ii rasuna puternic in amintiri de fiecare data cand simtea ca ziua de maine nu mai merita infruntata. Acum insa i se pareau niste cuvinte banale, care isi pierdusera orice profunzime si valoare...pentru ca lupta nu mai merita purtata, pentru ca lupta nu era dreapta.. Cum sa fie dreapta cand devenise vulnerabila si ceilalti o puteau lovi in voie? Nu de lovituri ii era frica, caci invatase sa le incaseze cu gratie de gazela, fara sa observe cineva, ci de urmele care raman si ii macina incet pielea..Urmele alea pe care nu le poti ascunde daca porti o bluza pe gat sau una cu maneci lungi...urmele alea care devin evidente prin felul in care te misti, vorbesti si privesti oamenii din jurul tau...Urmele care se vad in greutatea cu care acorzi incredere oamenilor din viata ta si in felul in care nu mai crezi orice cuvant doar pentru ca suna frumos.

Frica, un cuvant pe care in viziunea altora EA nu il cunostea, se instalase puternic si ii emana prin toti porii, facand-o vulnerabila in fata lor... nu cunosteau motivele fricii, dar o simteau si aveau un ranjet pe fata asa cum au rechinii atunci cand simt mirosul sangelui..
De data asta ii era frica de faptul ca nu o sa se termine niciodata povestea bolnavicioasa care incepuse undeva cand inca era prea copil ca sa inteleaga cu adevarat ce se intampla in jurul ei...sa inteleaga de ce uneori persoana pe care o iubea cel mai mult nu mai vroia sa lupte si de ce pe bratele ei inca se mai vad urme...

Wish I

La sfarsitul unei nopti cu ploaie si sentimente asortate, tot ce ti-a ramas sunt cuvintele...cuvintele tale pentru tine caci oricum nu le asculta nimeni. Toata energia pe care nu ti-au furat-o ei intre timp e aici, cu gandurile tale.
Toate intrebarile care nu vor primi raspuns niciodata... aici te ascunzi cand nu vrei ca lumea sa afle de suferinta ta.
Azi am descoperit ca suferinta sta in detalii..in miscarile senzuale ale fetei care danseaza pe o masa in cine stie ce bar, in umbra neagra de la ochiul ei, care nu era ieri acolo sau in ridul ala fin care iti spune cate lacrimi au trecut peste el. In mersul un pic mai apasat si in felul in care isi lasa capul in jos din cand in cand si priveste atat de atenta in gol incat lumea ei pare un basm tesut cu fir de aur.

Unde te ascunzi cand te doare sufletul atat de tare incat ti-e frica sa nu devii contagios? Sau atunci cand un simplu gand te doare fizic si iti vine sa plangi si sa vomiti in acelasi timp? As vrea sa stiu daca exista un asemenea loc si ce fel de oameni sunt acolo? Mereu mi-am imaginat ca acolo se ascund oamenii aia cu o fericire trista intiparita pe fata, cei ale caror povesti sunt mult prea dureroase pentru un om obisnuit, cei care isi doresc un singur moment de liniste si care stiu sa il pretuiasca. Cei care asteapta, sunt rabdatori cu furtuna din ei, o lasa sa isi faca mereu de cap in ei si asteapta cuminti sfarsitul spectacolului.
Acolo as vrea sa fiu, printre oamenii care stiu ca momentele frumoase sunt putine, ca dragostea mai si pleaca, mamele mai si plang, iar oamenii mai si mor.

Anxiety

Pentru a doua oara in viata, ii era frica... frica sa nu faca vreo miscare gresita, vreun gest ce ar putea sa deranjeze sau sa dea vreo impresie gresita.Se gandea la consecinte insa pentru prima data, ii pasa de ce cred altii...nu chiar oricare altii ci doar aceia care isi faceau incet loc in viata ei. Parerile ei pareau niste lucruri minuscule, pierdute undeva prin ganduri fara vreo importanta majora, iar in comparatie cu ideile lui, ale ei pareau sterse si lipsite de imaginatie.
<Mi-e frica de gafele pe care as putea sa le fac intr-o simpla discutie cu tine....mi-e frica si simt ca peretii incep sa alerge o data cu gandurile mele de fiecare data cand vorbim. Si cateodata mi-e frica sa fiu eu, caci s-ar putea sa nu iti placa ceea ce sunt sau ceea ce am devenit.>>



Vroia doar o alta "fantezie de duminica" impreuna cu el, o alta dimineata lenesa cu soare intr-o zi de iarna, o alta melodie ce ii punea toate sentimentele si emotiile pe tava. Devenise dependenta de discutiile cu el ce durau pana noaptea tarziu sau dimineata devreme si nu mai avea rabdare sa astepte ceva palpabil, ceva real ce intarzia sa apara...un preludiu si o agonie ce se prelungeau la nesfarsit o macinau cate putin pe dinauntru, iar mintea ei nu mai putea tine pasul cu inima... Se urcase din nou in acelasi carusel de ganduri obsesive si isi punea mereu aceleasi intrebari ce asteptau un raspuns de nicaieri...
Trecutul se invalmasea cu prezentul intr-o bizarerie ce ea o numea "viata", caci fantome din trecut isi faceau simtita prezenta si acum, prin aparitii si disparitii inopinate...