Where does the good go?

This one goes to you

Ti-ai luat steaua langa Tine, dar in NOI a ramas mai putina sclipire...

Ii spuneai mereu ca toata lumea simte la fel, dar in momente diferite si ca nimic nu este de netrecut, ca aripile vin incercand... Ai invatat-o sa zambeasca atunci cand ochii ei se faceau de un verde crud si TU stiai ca incepuse un nou razboi cu lumea. I-ai aratat ca frumusetea poate fi gasita si intr-o umbra si ca linistea o poti simti privind cerul... Ca increderea in sine o poti lua din ceilalti..Ca un cantec te poate salva... Ca fardurile nu acopera si urmele din suflet... Ca noptile frumoase vor fi intotdeauna prea scurte si ca oamenii vad in tine doar ceea ce ii lasi.
Acum EA intinde doar mainile neputincios spre Cer si disperarea ii cuprinde trupul. Ii vor ramane scrise in suflet ca un tatuaj de Derek Hess.

Imbracand totul in fum gros si culori cenusii, NOI inca mai speram si gandurile merg grabite spre Rai alaturi de pasii tai.

Le petit prince

Citind niste cuvinte scrise pe un ton solemn si cu niste litere cu onduleuri ciudate si-a adus aminte un cantec pe care il canta mult cand era copil. Si atunci nu insemna nimic, erau doar niste alte cuvinte pe care le rostea mecanic si era apreciata de cei din jur...
Azi isi aducea aminte doar sfarsitul..care culmea...EI ii semana mai mult a inceput : "Pot sa-mi iau locul langa tine pe stea? Da, zise printul, esti prietena mea!":) Oare atunci cand suntem copii facem diferenta dintre sfarsit si inceput?

Privind in trecut zambea increzatoare si optimista, intorcand capul inspre viitor avea in minte doar o imagine cu baloane de sapun care se spargeau cu incetinitorul de-a lungul timpului, iar daca privea in fata haosul se asternea complet peste trupul ei. Asa ca statea in loc si incerca sa prinda timpul, dar timpul, un pudibond convins, nu se lasa deloc prins. Se juca doar cu nervii ei si ii punea la incercare rabdarea in fiecare zi, lasandu-i nopti de nesomn si pachete golite de tigari sa faca ordine in haosul ce se asternea.

Scar(r)ed

Taci..Dar privirile intersectate undeva in aerul care pluteste in mijlocul camerei spun mai multe decat orice cuvant... Incerci sa imi explici ca halucinatiile te-au indemnat sa iti ineci din nou mintile si ca durerile din muschi te sfasiau pe dinauntru, iar degetele oricum tremurau..Privirea mea rece te sperie, caci te gandesti ca de data asta nu o sa ma mai intorc, ca iti voi lua tot ce ai iubit odata, dar nu voi face eu asta...va veni de la sine
Va veni un moment cand va trebui sa dai socoteala pentru tot si poate nu in fata mea sau a persoanelor care ti-au fost alaturi si atunci cand nu meritai...chiar si atunci niciun calmant nu era destul de puternic incat sa ma faca sa adorm.

Nu ai stiut niciodata, dar cosmarurile nu au incetat...imaginile alea vii inca se perinda in voie printr-o minte imbatranita si obosita de copil cu visuri indraznete.. si nu le poti opri..Alergi dupa ele si ai impresia ca le prinzi, dar imediat cum deschizi palma iti zboara din nou...si asta in fiecare noapte. Adormi plangand, intrebandu-te cu ce ai gresit si dorindu-ti sa nu te fi nascut si cand te trezesti iti cercetezi atent mainile, sa vezi daca intr-adevar ranile sunt acolo...si de fiecare data sunt.. Speram in fiecare noapte sa vina cineva sa le stearga si sa ma trezeasca zambind spunandu-mi ca a fost cel mai urat vis pe care l-as putea avea, dar dimineata tu nu mai erai, era doar EA, cu privirea calda, imi mangaia obrajii rosii de furie si imi spunea ca "o sa trecem noi si peste asta".

Acum o sa te vad din nou si ochii ma vor implora sa iti zambesc, dar mainile inca iti vor tremura, contrazicandu-ti privirea... Si nu voi sti cum sa reactionez, nu voi sti daca sticla aia goala de pe masa e de azi...sau de ieri...sau de maine...nu voi sti daca sub zambetul ei nu se ascund alte cicatrici pe care i le-ai facut TU.

Ai promis de multe ori, dar acum nu mai crede nimeni.. Nici eu, nici EA... nu mai avem puterea sa credem intr-o schimbare dupa atatia ani... ai rupt din vraja miracolului cate putin si ne-ai lasat doar pragmatismul, realismul si gustul amar pe care il simti cand te trezesti si iti dai seama ca si ziua asta va fi la fel, ca nimeni nu va veni sa iti spuna : "S-a terminat, in sfarsit...s-a terminat"

Protege moi

Un alt decor, acelasi suflet..de data asta isi spala alt oras de pe fata cu grija in fiecare seara, ca nu cumva praful din inimile lor sa ii murdareasca visele. Se mai trezea in toiul noptii plangand, dar destul de rar, iar lacrimile erau parca mai timide decat la inceput, dar ramaneau totusi acolo... Un glas de nebun ce isi striga soarta se auzea de la alt balcon si desi nu ar fi vrut, ii intelegea perfect tipatul ascutit si dureros. EA, cea independenta, ironica, sarcastica si acida avea nevoie de protectie, de siguranta si mangaieri dulci pe pleoapele abia trezite din somn.

Se gandea daca oamenii chiar merita atata stradanie si isi aprindea tigare de la tigare, incercand sa dea raspunsuri plauzibile intrebarilor ce o imprejmuiau. Daca intr-adevar viata se termina cu zambetul pe buze, de ce ne temem de sfarsit? Daca visele nu pot muri, ce se intampla cu ele? Si mai ales, de ce nu toata lumea il place pe Micul Print?

If you're not scared, then why am I?

"O lupta-i viata, deci te lupta" ...vazuse citatul asta demult, pe niste pereti ingalbeniti si imbatraniti prematur si ecoul acelor cuvinte ii rasuna puternic in amintiri de fiecare data cand simtea ca ziua de maine nu mai merita infruntata. Acum insa i se pareau niste cuvinte banale, care isi pierdusera orice profunzime si valoare...pentru ca lupta nu mai merita purtata, pentru ca lupta nu era dreapta.. Cum sa fie dreapta cand devenise vulnerabila si ceilalti o puteau lovi in voie? Nu de lovituri ii era frica, caci invatase sa le incaseze cu gratie de gazela, fara sa observe cineva, ci de urmele care raman si ii macina incet pielea..Urmele alea pe care nu le poti ascunde daca porti o bluza pe gat sau una cu maneci lungi...urmele alea care devin evidente prin felul in care te misti, vorbesti si privesti oamenii din jurul tau...Urmele care se vad in greutatea cu care acorzi incredere oamenilor din viata ta si in felul in care nu mai crezi orice cuvant doar pentru ca suna frumos.

Frica, un cuvant pe care in viziunea altora EA nu il cunostea, se instalase puternic si ii emana prin toti porii, facand-o vulnerabila in fata lor... nu cunosteau motivele fricii, dar o simteau si aveau un ranjet pe fata asa cum au rechinii atunci cand simt mirosul sangelui..
De data asta ii era frica de faptul ca nu o sa se termine niciodata povestea bolnavicioasa care incepuse undeva cand inca era prea copil ca sa inteleaga cu adevarat ce se intampla in jurul ei...sa inteleaga de ce uneori persoana pe care o iubea cel mai mult nu mai vroia sa lupte si de ce pe bratele ei inca se mai vad urme...