Wheel of fortune

Spunem mereu ca cei care reusesc in viata sunt oameni ambitiosi, cu o vointa puternica si multa perseverenta. Spunem ca cei care muncesc sunt in final rasplatiti pentru ca o merita, pentru a le aprecia eforturile si reusitele. Intr-un spatiu al zborului invers insa avem nesimtirea sa afirmam aceste lucruri, desi suntem constienti ca ceea ce ne diferentiaza nu este motivatia , ci norocul...cu care ne nastem sau nu.
Egalitatea sanselor este o utopie prosteasca, caci se poate observa practic ca oamenii nu au dreptul la aceleasi lucruri doar pentru pozitia sociala pe care o ocupa sau nenorocul de a se naste intr-un colt uitat de lume.Am facut un automatism din a spune ca democratia ofera tuturor aceleasi drepturi, desi in sinea noastra stim ca sansa este cea care ne formeaza viitorul. Daca avem norocul sa ajungem intr-un cerc influent, sa ne fie observate cumva calitatile sau sa ne fie modelate unele calitati, atunci ne asteapta probabil un viitor stralucit. In schimb daca ne nastem intr-un mediu cu un grad de cultura ce nu poate fi numit nici macar mediu, atunci unde mai intervine ambitia noastra, caci oricat ne-am stradui nu vom putea niciodata sa depasim acel nivel.
Stau si observ cateodata cum tot ceea ce credeam pana acum un adevar general valabil, la o analiza mai atenta se dovedeste a fi o minciuna. Si daca e asa...atunci lumea e cladita pe o minciuna bine pusa la punct si foarte bine musamalizata? Sau o viziune prea pragmatica nu este bine venita astazi?

Povesti

Se regasea de multe ori in povestile spuse de altii..spuse de necunoscuti pe scene mari...sau spuse de copii la colt de strada. Parca cineva ii cunostea cele mai ascunse ganduri..parca ii stiau povestile pe care ei ii era atat de rusine sa le spuna. Erau povesti comune...gandite de mii de oameni simultan si spuse doar de cei mai vibranti, de cei care oricum nu mai au nimic de pierdut, ci doar de impartasit.

Ar fi vrut si ea sa spuna ce simte...dar totdeauna cuvintele i se opreau in minte si un gol ii cuprindea tot corpul...incepand cu stomacul. In schimb se regasea in litere...litere mici,mari, colorate sau abia vizibile...in insemnari de la sfarsitul caietelor sau in eseuri complicate. Avea senzatia atunci ca lumea e doar pentru ea...ca totul graviteaza in jurul e, dar totodata realiza ca undeva...in infinitatea secundelor si a stelelor...altcineva simte la fel si ca e doar o banala piesa intr-un joc stupid. DAR ei i se pareau atat de marete sentimentele ei!

Auzise o data o poveste complicata pe care a incercat mult timp sa o descifreze, dar esuase lamentabil pentru ca nu putea intelege cum cineva este condamnat pentru ca era diferit. Lumea ei se rezuma la libertate si la placere, fara prejudecati, fara ipocrizie, fara frustrari sau regrete. Ea isi dorea cuvinte spuse direct, pareri strigate in gura mare si curajul de a spune "DA" sau "NU".Pretextele o lasau rece, iar falsitatea o indigna peste masura.

Atunci...si-a dat seama ca se regaseste in experientele oamenilor care i se asemanau...oamenii liberi care aveau ceva de spus. Si a ales sa ignore lucrurile care nu ii erau compatibile si care o revoltau. :)

Cu zambetul pe buze

E greu uneori sa iti poti pastra calmul atunci cand prostia si rautatea se contopesc brutal in jurul tau si simti ca nimeni si nimic nu mai are noima.Grandomania ia locul oricarei alte valori morale, iar inteligenta si bunatatea sunt de mult perimate. Si atunci ce faci?Sa ii eviti se exclude din start, caci oricate eforturi disperate ai face, te gasesc ei cumva si ar face orice sa interactioneze. Sa intri in jocul lor prostesc, sperand copilareste ca vei mai iesi cu viata de acolo, nesfasiat de cei care se ghideaza doar dupa legea junglei? O..dar regula lor este ca nu exista nicio regula...si vorba lui Negruzzi..."prosti...dar multi"!
Tot ce iti ramane de facut este sa ii privesti...superior sau nu...sa le zambesti politicos sau ironic...sa le spui sa nu te mai frece atat la creieri cu impresiile lor ca pot cumpara lumea daca vor si sa se mai duca o data in ma-sa daca nu au alta treaba...sau nu...
Stau si ma intreb daca nu cumva eu sunt cea care e inadaptata social si nu se poate masura in niste valori pe care nu pot sa le inteleg.
De ce si mai ales de cand impartim oamenii in functie de conturi din banca, in functie de ceasuri,masini, pantofi, genti sau dimensiunea silicoanelor? De ce frumusetea reala, frumusetea vie din ochii unei fete din statia de autobuz nu o mai cunoaste nimeni si nu mai este apreciata? De ce un zambet de la baiatul ala simpatic din colt nu mai insenineaza o zi intreaga doar pt simplul fapt ca baiatul ala simpatic nu cobora dintr-un bmw?
Unde a disparut originalitatea si mai ales personalitatea fiecaruia?

Sunt niste schimbari greu de asimilat pentru o persoana in care nu a murit orice simtire si care inca mai are entuziasmul si naivitatea sa creada intr-o schimbare....Schimbari carora a ales sa raspunda cu un zambet uneori superior...alteori ironic si de cele mai multe ori nepasator. Pentru ca asa ar trebui sa ii tratam....cu un miserupism agresiv, nu cu atentia pe care le-o dam. Sa ne uitam in ochii lor si sa le spunem :"Mi se rupe ca ti-ai luat 500 de genti hermes facute pe vapor!!! Mi se rupe ca a venit pitziponcul si te-a luat cu bugatti de la scara si te-au vazut vecinele si crapau de ciuda! Si mai ales mi se rupe ca esti proasta facuta gramada si nu poti sa articulezi 2 cuvinte fara sa ai privirea aia confuza!"