Un gram. Sau o pastila.

Mi-e dor de tine.
Dar imi e mai dor de mine, cea care devin cand sunt cu tine.
Si as vorbi cu tine neincetat si ti-as spune prostii. Apoi am rade la unison cu privirile aruncate departe pe tavan si m-ai saruta incet. Iar sticla de vin s-ar uita la noi un pic, apoi s-ar intoarce cu spatele si ne-ar lasa singuri intre cei patru pereti despre care ti-am povestit de atatea ori.

Iar sufletul meu ar inceta sa mai ceara ajutor si s-ar lasa in voia sortii in bratele tale, iar privirea mea ar inceta sa mai povesteasca lucruri triste necunoscutilor. Ei nu au niciun drept oricum sa isi dea cu parerea, nici despre privirea mea, nici despre mersul meu si nici despre cum imi sta parul azi.

Zbor spre visul meu, constelatia super-taur

E ciudat cum viata ne mai taie din avant cand avem impresia ca putem zbura. E ciudat cum numarul persoanelor care stiu ca vor fi acolo indiferent de cum arat si cum ma simt nu se schimba oricat mi-as dori asta si oricat m-as chinui.
E si mai ciudat ca inca incerc.
E ciudat ca inima mea inca nu a cedat si e ciudat ca lacrimile prind personalitate in timp.

E ciudat cum te dezbraci de sentimente si le asezi in fata ta sa le analizezi, ca un contabil atent la orice virgula. E si mai ciudat ca numai tu vezi sentimentele astea, desi te doare gatul de cat ai tipat incercand sa faci pe cineva atent la ele....Nu s-a intamplat nimic, te-ai impiedicat doar de sentimentele mele, poti sa iti continui drumul fara sa le ridici de jos. Vor fi acolo si maine.

E ciudat ca somnul e doar o stare care trece si nu iti dai seama de ce. E ciudat ca a doua te ridici totusi din pat si zambesti in fata lor.. Diminetile sunt pline de zambete false..zambetele au program corporatist, de la 9 la 16 si uneori sunt nevoite sa stea peste program.

E ciudat ca oamenii insista sa pastreze aparentele si sa spuna ca le pasa.. E si mai ciudat ca unii inca mai cred asta.

Poate sunt ciudata, dar imi place sa generalizez. Dar am invatat ca toti simtim la fel, dar nu in acelasi timp.

Letting the soul speak...

Am zis sa imi mai las si sufletul sa isi spuna cuvantul, caci prea mult am facut abuz de logica si de matematica atunci cand nu isi aveau rostul. Pentru ca nu totul in viata e matematica si pentru ca nu mereu putem sa prognozam evenimentele asa cum ne-a invatat pe noi statistica. Pentru ca oamenii, desi fiinte rationale, sunt mereu impulsivi si mai ales pentru ca sufletul nu prea are ocazia sa se exprime.


"E ciudat cum uneori vedem anumite lucruri si ne aducem aminte niste scene din viata noastra ce pareau uitate sau cel putin incuiate undeva departe in minte. Stiu ca a mai spus-o si Proust inaintea mea, dar mie flash-backurile imi genereaza cea mai puternica stare de introspectie...

E ciudat cum amintirea unei jumatati de scoica daruite intr-o doara pe malul marii imi aduce zambetul pe buze si o stare de neliniste la mine in sufletel. Neliniste buna de data asta. Neliniste care ma lasa totusi sa adorm visand la tine si care ma motiveaza mereu sa fiu mai buna :)

Poate e doar inceputul si e mult de munca si poate ca mi-e frica, dar simt ca daca sunt EU, totul o sa se aseze frumos si o sa imi faca si mie loc sa pasesc spre viitor. Ma scuzi...o sa ne faca noua loc..pentru ca de la un timp gandesc doar la persoana intai plural :P "

Da, sufletul meu vorbeste mai nou la persoana intai plural pentru ca asa vrea el si nu pot sa ii fac nimic.. Asa e el, ciudat. Eu ii spun Dorel de obicei pentru ca e usor nebun si cateodata prostut. De data asta insa e foarte sigur pe el si imi vorbeste asa de sus, e independent si nu mai pot sa il controlez... dar pana acum a luat doar decizii bune si isi permite sa imi rada in nas...mie si logicii mele infailibile.. Dar e dragut asa pentru ca imi vrea binele si am incredere in el, chiar si atunci cand vorbeste la persoana intai plural.