Simtea cum o parte din ea se desprinde si pleaca usor spre o alta lume, o lume in care ea nu putea ajunge... Era incompleta, la fel ca un puzzle ale carui piese le-ai ratacit sub vreun pat si nu mai intelege nimeni nimic din el, caci povestea nu mai face sens.
O mai intrebau din cand in cand oamenii cum se simte si le raspundea din inertie "bine", dar gandurile ei erau in alte lumi si nimeni nu ii mai intelegea privirea. Incerca sa le explice cumva cat de lungi au devenit zilele pentru ea, dar ei se uitau nedumeriti si isi inclinau capul usor, prefacandu-se ca le pasa si ca o compatimesc.
Asa ca se resemna in amintiri...in amintiri, in promisiuni si in planuri, in cuvinte spuse sau cuvinte ce pareau uitate, in imagini ce ii umblau linistite prin minte, in saruturi sarate de vara ce inca le putea simti pe piele.
Timpul se dilata dar ea inca era infricosator de lucida si se intreba cat de mult inseamna un minut cand iti este dor...
