Pacience my dear..

M-am intrebat aproape un an daca tu te mai gandesti din cand in cand la mine, daca mi-am castigat un loc oricat de mic in mintea si inima ta. Azi am aflat ca da, ca si tu te mai gandesti la mine..ca si tu iti mai pui intrebari si cauti raspunsuri si am simtit ca acelasi fior ca in seara cand m-ai sunat prima oara. Poate nu mai are niciun rost acum... dar am simtit ca inca mai exista acea speranta (raman totusi o naiva)
In timp am realizat ce s-a intamplat si mi-am dat seama ca ma depersonalizasem, dar inca nu am inteles de ce. Ma intimidai. Ma faceai sa nu mai am nicio parere. Dar intr-un an s-au schimbat multe, caci m-ai facut mai puternica, mai nepasatoare si mai rabdatoare , mai mereu cu zambetul pe buze si cu o replica ironica de spus. TU m-ai ajutat sa imi dau seama ce oameni am in jurul meu si datorita TIE acum am doar prieteni adevarati. Poate ti se pare ciudat, dar inca nu stii la ce am renuntat pentru a putea continua ce incepusem dintr-o joaca si ce am fost nevoita sa recuperez cand tu ai plecat.
E o scrisoare deschisa si dintre miliardele de pagini web, nu o vei gasi tocmai pe a mea, dar eu inca mai am acea speranta puerila.