Oricum nu am sa pot sa te inteleg vreodata. Nu pot sa fiu empatica...asta e. Nu inseamna ca nu m-am straduit.
Undeva printre asfaltul ala negru lipsit de zapada si care se holbeaza stupid la mine si colindele unor copii rataciti pe strazi am pierdut si eu spiritul Craciunului. Nu-l vreau inapoi. Sper sa se bucure de el cel care l-a gasit, caci mie oricum nu imi mai foloseste. Am gasit in schimb altceva mai interesant. O cutie. Plina cu diverse sentimente confuze. In principiu nervozitate, din care ar trebui sa invat sa construiesc ceva. Dar ce poti sa inveti, cand resemnarea ia locul nervozitatii, intri in letargie si ajungi sa traiesti din inertie? Nimic. Mi se rupe. Si ce daca sunt banala? N-au mai fost si altii inaintea mea? Si ce daca ma amestesc in multime? Oricum nu ma disting atat de tare incat sa remarce cineva.

Dar parca nu e totusi resemnare atunci cand inca te mai gandesti la motive si la consecinte.Poate mai am vreo sansa.